Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Gheorghe Caruz’

Bâzdâganul de la CJ a bâzâit din nou împotriva presei. De data asta i-a cîntat în strună şi primarul Simionescu, nemulţumit de Scrisoarea parfumată pe care i-am adresat-o săptămîna trecută. Ce mă intrigă cel mai mult la ăştia doi e faptul că mai mult decît mirosul de căcat de porc din Brăila îi deranjează faptul că presa scrie despre mirosul de căcat de porc. Fiindcă niciodată până acum nu i-am auzit în vreo conferinţă de presă ori în vreo şedinţă de CJ ori CLM abordînd problema duhorii. Anul trecut, niciunul din ei nu s-a învrednicit să vină la dezbaterea publică pe care Garda de Mediu a organizat-o pe această temă, deşi – se presupune – ei reprezintă interesele brăilenilor, iar la vremea aceea, Garda era condusă chiar de către unul dintre colegii lor de partid. Acum, cînd Obiectiv a scris că mirosul ăsta este şi responsabilitatea lor şi că ei nu au mişcat niciun deget împotriva porcăriei lui Caruz, s-au inflamat şi au început să ne atace din nou.

Adică în timp ce bâzdâganul negociază cu Caruz (unul dintre delegaţii PNL) posturile din administraţia publică locală, presa e vinovată că tratează una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă brăilenii.

În fine, nu o mai lungesc. Citiţi AICI şi AICI, două texte despre subiectul în cauză.

Read Full Post »