Sint Marian Coman. Am 34 de ani si scriu. Sint redactor sef al cotidianului „Obiectiv – Vocea Brailei”, iar acesta e blogul meu.
Imi puteti scrie si pe marian.coman @ obiectivbr.ro
Sint Marian Coman. Am 34 de ani si scriu. Sint redactor sef al cotidianului „Obiectiv – Vocea Brailei”, iar acesta e blogul meu.
Imi puteti scrie si pe marian.coman @ obiectivbr.ro
Marian Coman - Nopti… la www.mariancoman.com | |
r.d. la Literatură și muzică | |
Lorena Lupu la Fingers. Experimentul | |
Marian Coman la Înapoi pe Neverland | |
impricinatul la Înapoi pe Neverland |
L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Salut, cautam un reporter spre a-l demasca pe cineva, avand in vedere ca nu sunt in masura sa vorbesc in public despre el ofer totusi informatii despre el pentru a se face dreptate. Sunt abonat la ziarul dumneavoastra si il citesc zilnic, ma bucur mereu cand aflu ca presa isi face datoria. Vroiam sa vorbesc despre domnul XXX (proprietarul XXX), persoana in varsta de 56 de ani care abuzeaza de faptul ca are mai multi bani decat alte persoane si astfel pentru cativa maruntisi isi bate joc de angajatele lui (le duce in BMW si le degradeaza…o zic: le pune sa aiba relatii sexuale cu el). Ceea ce face nu cred ca ar trebui sa ramana secret fata de restul orasului, nu sunt legist dar nu cred ca este legal ca angajator sa profite de angajatele lui, sper ca veti reusi sa faceti dreptate ca de obicei. Mult noroc in continuare si astept cat mai multe stiri de la dumneavoastra.
Buna ziua si va multumesc pentru comentariu. Mi-am permis sa maschez numele personajului pe care il pomeniti mai sus fiindca sint acuzatii destul de grave si trebuie sa tinem cont de prezumtia de nevinovatie. Va astept la redactie pentru o discutie mai pe larg si va asigur de confidentialitatea dialogului nostru.
Va multumesc.
Un om cult, in special un redactor sef, (indiferent de ziarul pentru care lucreaza) ar trebui sa stie ca se scrie corect: sunt , nu sint. Mi-am permis sa fac aceasta remarca in speranta ca cei care fac aceeasi greseala si citesc rubricile tale sa se poata corecta. Greseala de dactilografiere nu poate sa fie ptr ca ai scris la fel in mai multe locuri printre care si in descrierea ta.
Numai bine!
Dragă zdub, este alegerea mea să respect sau să nu respect normele Academiei, în ceea ce priveşte scrierea cu sînt vs sunt şi cu â vs. î. Trebuie să ştii că pe mine, cetăţean român, statul român, prin sistemul de educaţie, m-a învăţat scrierea cu sînt şi cu î. La un moment dat, unor domni din Academia Română le-a tunat să schimbe regulile. Dezbaterea pe această temă nu este nici acum încheiată, părerile specialiştilor în domeniu fiind împărţite. Eu mi-am luat libertatea să scriu aşa cum am fost învăţat să scriu încă din clasa I. Ba încă, pînă nu de mult, şi cotidianul pentru care lucrez a păstrat vechea regulă. Pentru detalii şi lămuriri asupra acestei dezbateri, te rog să-l consulţi pe nenea Google. Sunt convins că o să te lămurească. Oricum, mulţumesc pentru trecere şi pentru atenţionare.
Sa spui ca este alagerea ta daca vrei sau nu ra respecti normele academiei este ca si cum ai spune ca tu alegi daca vrei sa scrii corect sau nu. Pe de alta parte inteleg ca pana acum ceva timp asa se scria corect si asa se preda in scoala, insa tot cu ceva timp in urma, la scoala se preda ca Pamantul este plat sau ca este centrul universului si ca Soarele se invarte in jurul lui. Ar trebui sa mai sustinem aceste lucruri si acum numai ptr cain urma cu ceva timp asa s-a pretad in scoli? Scuza-ma, nu am vrut sa fiu rautacios, am vrut doar sa atrag atentia ca daca nici in mass-media nu se mai scrie/vorbeste corect ( la TV se fac, mai mult sau mai putin intentionat, dezacorduri in show-uri/seriale etc, in presa scrisa articole ce urmeaza gramatica veche sau greseli care nu au absolut nicio explicatie paluzibila)…acesta este mediul in care se dezvolta tineretul din ziua de astazi, care invata romana de la TV / radio / si reviste…tineri care o sa creada ca daca asa scrie acolo, asa este corect si in modul acesta se creaza subcultura.
Asta este tot ce am vrut sa spun. Scuze inca o data daca am facut sa sune ca un atac la persoana. Era mai mult ceva general.
Draga Zdub, iti scriu de la alt calculator si, iata, incalc alaturi de tine o alta regula a limbii romane, scriind fara diacridice. Stii… eu m-am plictisit teribil de dezbaterea asta si de-aia ti-am recomandat sa-l intrebi pe nentu’ Google cum sta treaba, ca sa nu reluam aici discutii ce au mai avut loc. Zdub, prietene, niciunul (sau nici unul?) din noi nu este lingvist de meserie, presupun, insa daca te-ai fi documentat inainte, ai fi aflat ca specialisti de marca in domeniu inca se cearta pe aceasta tema, dreptatea nefiind inca impartita. Prin urmare, mi se pare usor absurd sa ma acuzi de scriere incorecta din moment ce oameni de litere de calibru insista inca pe scrierea cu sint, avind argumente solide ca forma corecta este aceasta. Trebuie sa stii, spre exemplu, ca scrierea cu sunt si cu i din a, dateaza din 1993, cind membrii Academiei, ca sa-si spele, chipurile, pacatele comuniste au decis sa revina la scrierea de pina in 1953. Mai trebuie sa stii ca niciunul dintre academicienii care au votat in plen trecerea asta nu era de specialitate, singurul lingvist abtinindu-se de la vot.
Ca sa intelegi cit de contestata este aceasta regula/ recomandare a Academiei, ar fi bine sa observi cu ochii tai faptul ca publicatii culturale cu un statut onorabil nu se supun acestei recomandari. Daca ai deschide din cind in cind reviste de cultura precum Dilema Veche ori Observator Cultural, te-ai dumiri. Uite site-urile lor aici: http://www.dilemaveche.ro/ si http://observatorcultural.ro/
Sper ca intelegi ca paralela pe care ai facut-o tu, cea cu „pamintul plat” este exagerata. Dar, ca sa ma pastrez in acelasi registru, o sa-ti dau si eu un exemplu similar. Daca Academia Romana sau Guvernul ar decide ca toti oamenii cu ochii albastri ar trebui ucisi, ne-am apuca sa ne omorim semenii, doar pentru ca o ceata aflata in foruri de decizie a dat aceasta lege? O lege poate fi buna sau proasta, iar eu – cel putin eu – imi dau aceasta libertate de a-mi pune propria scara de valori deasupra unor recomandari/ reguli pe care le consider inepte sau insuficient argumentate.
Zdub, cum iti spuneam, eu nu sint de specialitate si nu stiu care este forma corecta, insa am puterea sa ma documentez inainte sa iau o decizie si, mai cu seama, inainte sa deschid gura intr-o chestiune. Te rog sa te mai documentezi si tu inainte de a face comentarii de genul asta fiindca a ma acuza pe mine de necunoasterea limbii romane nu-i mare chestie, insa ce te faci cu Plesu, care scrie la Dilema Veche? (http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/un-gind-despre-iubire-la-pascal) Si el tot incorect este? Si revistele astea de cultura tot subcultura o promoveaza?
In rest, zile senine sa ai. Te mai astept pe aici, dar as prefera sa nu mai vorbim pe acesta tema. Sunt subiecte mai interesante si mai putin batute. Pentru asta, cauta pe internet descutiile pe aceasta tema. Te asigur ca sint multe si o sa afli toata istoria asta cu sunt si cu sint. Si o sa te mai gindesti si tu apoi cum e cu adevarat corect. Fiindca tare mi-e teama ca abia acum, in scoala, lumea invata ca pamintul e plat. 😉
PS – Mai trebuie sa-ti spun, draga Zdub, ca acesta este blogul meu propriu si personal 😛 ca sa zic asa si ca, daca as vrea sa scriu cu i din b, ar fi absolut treaba mea, oamenii, inclusiv tu, avind libertatea sa intre sau sa nu intre aici. In ziar e o alta chestie. Dar aia-i o alta poveste pe care nu mai am chef sa o dezvolt aici.
Mai stii numele acesta? Ei bine, sunt eu -verisoara ta si nu ma pot abtine sa nu-ti spun ca sunt extraordinar de mandra de tine. BRAVO!!!
Ma plec in fata ta si imi scot palaria!
Cred ca faci o treaba extraordinara si am tinut sa-ti scriu lucrul asta.
Sunt emotionata cand iti scriu si sa stii ca imi vine sa plang. Ma bucur pentru tine si pentru realizarile tale cu tot sufletul.
Iti doresc cat mai multe realizari de genul acesta si mult noroc in continuare.
Abia astept sa ajung in Galati si sa iau cartea de la sor’mea.
Cu toata consideratia,
Dana
Multumesc, Dana. Da-mi un semn cind ajungi prin zona. As vrea tare mult sa ne revedem.
Salut Marian.
Felicitari pentru realizarile tale.
Imi e cam rusine ca nu ti-am cumparat cartea 😉 dar o fac cu prima ocazie cand revin in Braila. Promit solemn.
Un autograf de la autor ? 🙂
Salut si multumesc! Dar nu stiu daca ai de unde sa cumperi cartea in Braila. Mai de graba poti incerca in Bucuresti sau in oricare alt oras. O sa o gasesti in curind, cu siguranta, in librariile Carturesti, Diverta si Humanitas. Sau, mai simplu si mai ieftin, pe http://www.tritonic.ro. Gasesti acolo si volumul meu de debut, „Nopti albe, zile negre”.
Iar daca pe 24 noiembrie o sa fii in Bucuresti, te invit la Romexpo, la Tirgul de Carte Gaudeamus, incepind cu ora 13.00. Eu o sa fiu acolo. Si cartile mele impreuna cu mine, la o prezentare – lansare a „Testamentului de ciocolata”. Te imbratisez.
Ma bucur sa vad un blog atat de bine pus la punct. Felicitari.
@ Bogdan – Multumesc frumos. E… ar mai fi multe de facut, dar timpul (sau lipsa lui) e dusmanul tuturor lucrurilor bine facute. 😦
felicitari pentru blog!
sper sa aflu de la tine prin intermediul blogului cat mai multe despre Braila mea natala.
stefan – brailean, dar brasovean.
Salut.Te-am vazut acum cateva zile la tv si chiar imi place cum vorbesti iar acum imi place si cum scrii dupa ce am citit blogul.Esti al 3ilea bloger din braila caruia i-am citit blogul.Sa stii ca nu suntem multi.
Da, frumos e blogul lui Marian, pacat ca n-are timp sa scrie mai mult si aici …
@ stefan, iulys, mirab – Multumesc frumos.
[…] la eveniment chiar au fost foarte activi şi dinamici. Gazda prezentărilor de ieri a fost Marian Coman un om care a încercat să se lupte oleacă cu nişte mori de vânt dar care a reuşit în cele […]
EU CRED CA NU AM NIMERIT CA IDIOTUL PE AICI, DESI, POATE CA O SA IMI AUD VORBE PRIN SATUCUL ASTA NUMIT :” BRAILA”. STIMATE DOMN COMAN, SA STII CA TE CAUT CHIAR IN SEARA ASTA, SI PENTRU CA VREAU SA NE VEDEM, SA DISCUTAM, O VOI SUNA kiar ASTAZI PE MIHAELA DAN SA VAD CUM DAU DE DUMNEATA! AI UN BLOG REUSIT DAR NU PRICEP CU CE „TREBI” ESTI DUS, DE NU AI ACTUALIZAT DELOC ! (Emanuel Fercu, un fost redactoras pe la Moni..) Aaaa! avem si noi un site amarat , dar care are ceva frecventa !www.radiohexagon.net Stii ce zicea o vorba PRM-ista, (ca de aici am luat firul ghemului de am ajuns in locul ista, …? : „Tacerea naste tacere! „…adica monstri ! Vezi? De aia e moarta treaba pe aici ! PACAT de munca ta !
@ hex… – pai… am asteptat sa ma cauti si n-am primit de veste ca ai fi facut-o. 🙂 Cit despre tacere… obisnuiesc sa scriu ori sa am grija ca scrisul altora sa devina public mai mult in alte parti… nu neaparat pe blogul asta.
…Imi pare bine shi imi salta inima cand am onoarea sa descopar asemenea oameni ca shi…tine!
Eu nu voi veni cu probleme sau cu fel de fel de acuzatzii, nici nu-tzi voi adresa felicitari de dragul de a te felicita sau..(.mai rau decat asta…pe vremuri era un obicei de a „canta osanale” Regimului shi ” Conducatorului Iubit!”)
Eu, un mic rebel shi un neofit in ale scrisului, ma bucur ca am placerea de a te lectura,de a te comenta etc
Respectele mele,
Daniel Mihai
@ Mihai Daniel – Multumesc frumos pentru comentariu. Esti… generos. Poate prea generos cu mine.
Plete, idei excelente, stil frumos de a scrie şi sinceritate. Super blog.
@ Noxarethor – Multzam fain. Te mai astept pe aici.
Sanatate maxima, Marian ! 😉
@ Madi – multumesc frumos, Madi. Sa fii fericita 😉
Fericire, fericire la toată lumeaaaaaaaaa !
[…] la conţinut AcasăTestamentul de ciocolatăAboutCărţile meleAntologiiInterviuri ← Serbările Timişoreana. Concurs cu mici şi […]
[…] lui Marian Coman poate fi interpretat prin doua perspective. Prima ar fi povestea Calei si a misteriosului Testament […]
SF-era , exvecine?
@ Raduta Iulian – Da, eu sint ala. 🙂 Bine ai venit pe aici. 😉
Trebuie să vă scriu acest e-mail (adresa de e-mail nu merge, asa ca am pus comentariul aici) Într-una din zilele trecute răsfoiam catalogul virtual căutând memoriile Nopți albe și zile negre. Calculatorul îmi generează câteva titluri printre care și cartea dumneavoastră – Nopți albe, zile negre – care, de cateva zile bune, ma obsedeaza. Marian Coman. Îmi zic: o fi Coman de la București, ia te uită, nu știam că scrie proză! Completez buletinul de cerere, primesc cartea și o deschid: „Ai deschis cartea la întâmplare?„ Evident, o deschisesem la intamplare! Ma gandesc ca, intr-un fel sau altul, o mai deschisese cineva, tot la intamplare, sporind sansele. In fine. „Daca atunci cand erai mic, parintii tai s-au mutat dintr-un loc intr-altul, etc., etc.„ – nu am cartea in fata acum. Inchid cartea, ma uit in stanga si-n dreapta. Coincidenta, clar!
Dupa succinta prezentare a contextului in care v-am descoperit scriitura, as vrea totusi sa stiu cum s-a nascut si ce intamplari au generat aceasta mica povestire Usa de la baie (sper ca am retinut titlul corect!). E mai mult o curiozitate. Asta, in masura in care aveti timp de asemenea e-mailuri.
@ Anca – Multumesc frumos pentru comentariu. Intotdeauna m-au fermecat drumurile cartilor catre oameni. Ale cartilor, in general, nu numai ale cartilor mele. Iar lucrul asta ma fascineaza inca din liceu, cind obisnuiam sa-mi cumpar carti cu nemiluita din anticariate. Citeam semnaturile ori dedicatiile de pe primele pagini, insemnarile de pe margini ori biletele stilcite intre foile tiparite. Si aveam convingerea ca volumul pe care il frunzaream isi cauta cititorul. Ca s-a plimbat prin zeci de miini, ca a stat ani de zile prafuit prin rafturi ori prin poduri si ca acum, iata, m-a gasit. Probabil ca e o naivitate, insa nu am scapat inca de ideea asta. Ideea ca, singure, cartile isi cauta uneori cititorii.
„Usa de la baie” este o povestire scrisa in 1999, la Iasi. Am scris-o special pentru un concurs de proza care se desfasura la Braila (X-Fiction se numea, cred) si a luat, daca-mi amintesc bine, marele premiu pentru proza horror. Textul are ca simbure, probabil, intreaga tevatura pe care am indurat-o in copilarie si adolescenta cu mutarea dintr-un oras in altul, dintr-o casa in alta. Cu doar citeva luni inainte sa scriu povestirea, ai mei se mutasera din nou. Insa nu ceea ce a precedat scrierea textului este lucrul care pe mine ma framinta si acum, ci ceea ce a urmat. Vorbind despre „Usa de la baie”, spuneam in interviul de aici: http://revista.mttlc.ro/117/i_am_a_steppenwolf1.html ca traiesc cu strania impresie ca uneori realitatea pare sa se inspire din textele mele. Scena mortii personajului din „Usa de la baie” am vazut-o cu ochii mei, la citiva ani DUPA ce am scris si publicat textul, in casa unuia dintre prietenii mei. Iar despre cei trei electricieni care au murit, printr-o bizara coincidenta, la citeva luni dupa ce mi-au reparat lumina de la baie, n-ar trebui sa amintesc fiindca suna al naibii de ciudat.
Iti doresc o zi faina si lecturi placute. Si te mai astept pe aici. Sper ca nu te-am speriat 🙂