Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2011

Să zicem că ţi-ai luat o săptămână de concediu ca să scrii. E ger năpraznic afară, dar nu poţi sta numai în casă, cu ochii în monitor ori în cărţi şi cu mintea la textele tale. Seara vrei să ieşi pe undeva, să bei o bere, să te vezi cu prietenii, să asculţi ori să asişti la ceva care să te surprindă. So… dacă nu ştii ce să faci zilele astea, am eu câteva sugestii:

1. În seara asta (joi, 27 ianuarie), piesă de teatru la Galaţi, la „Fani Tardini”. Caragiale! Premieră! „O noapte furtunoasă”, în viziunea unui regizor tânăr, Andrei Grosu, produsă de studenţii Facultăţii de Teatru – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi. În distribuţie sunt şi doi brăileni – Narcisa Novac şi Alexandru Iordache. Alex a fost colaborator, în timpul liceului, la „Obiectiv Junior”, iar ăsta este primul rol din viaţa lui. În seara asta, care va să zică, dă pentru prima oară nasul cu publicul. Spectacolul începe la ora 19.00.

2. Pe Narcisa Novac o puteţi revedea sâmbătă (29 ianuarie), de la 20.30,  în „Sexual perversity in Chicago”, după David Mamet, piesa produsă la Understage. Regizor este Radu Nichifor, iar din distribuţie fac parte Mihaela Trofimov, Emilian Oprea şi Liviu Pintileasa, adică trei dintre cei mai valoroşi actori din Brăila. Am văzut spectacolul în decembrie, dar cred că o să ajung şi sâmbătă. Dacă mai găsesc locuri.

3. Duminică, de la 20.30 o să mă întorc în Understage la un recital al unor adolescenţi de 15 ani. Alex şi Silviu de la Addiction, într-un proiect nou, au programat o seară de coveruri sub titulatura „Love songs”. Intrarea e liberă. Un demo, un pic mai jos. Între timp, nu uita să citeşti „Obiectiv Cultural”

Reclame

Read Full Post »

Nu sunt scriitor. Dacă m-ar întreaba cineva cu ce mă ocup mi-ar veni greu să îi răspund că sunt scriitor. Ar fi ca şi când un tânăr care joacă fotbal în curtea şcolii ar spune că este fotbalist.

Acum 20 de ani, pe când eram un puşti timid, credeam că, pentru a fi scriitor, este suficient să scrii. În urmă cu 14 – 15 ani însă, am ajuns la concluzia că abia primul text publicat te face scriitor. Apoi, după ce am publicat primele povestiri în ziare şi reviste am început să cred că abia atunci când cuvintele tale apar într-o carte, ajungi, cu adevărat, scriitor. Citeste mai departe…

Read Full Post »

Astazi apare pe piata numarul 2 al suplimentului „Obiectiv Cultural”. Un interviu cu Radu Paraschivescu, o ancheta despre cultura si mass-media la care raspund Ovidiu Pecican, Ivona Boitan, Robert Serban si Cezar Ion, poezie de Viorel Padina si Diana Corcan, articole de Radu Aldulescu,  Michael Haulica, George Sipos, Cristian Robu-Corcan, Bogdan Hrib, Adrian Buzdugan si Laszlo Alexandru, un dialog cu Alin Dinca de la Trooper, grafica si pictura de Sergiu Grapa, proza de Radu Paraschivescu. Cam acestea ar fi coordonatele celui de-al doilea numar al „Obiectivului Cultural”. Se da gratis, astazi, impreuna cu ziarul „Obiectiv – Vocea Brailei”. Pe net, tot de azi, la www.obiectivcultural.ro. Pofta buna!

Read Full Post »

Gata, suplimentul „Obiectiv Cultural” este on-line. Intra pe www.obiectivcultural.ro si poti citi primul numar, inclusiv in format pdf. Luni, 24 ianuarie, numarul 2  se va distribui gratuit impreuna cu cotidianul „Obiectiv – Vocea Brailei”. Mai jos, editorialul meu din „Obiectiv Cultural”:

Rezistenta prin cultura. Acum

Într-o ţară în care fotbalul ţine loc de religie sau cultură, într-o ţară în care religia ţine loc de politică ori de cultură, într-o ţară în care pomana ţine loc de asistenţă socială şi cultură, iar campania electorală ţine loc de pomană şi cultură, într-o ţară în care mentalul colectiv este raşchetat, tuns, frezat şi spălat până la diluare de televiziuni orwelliene din care informaţiile pleacă cu forţa şi implicaţiile unor idei delirante capabile să dezvolte deliruri în masă, în această ţară, a rezista cu fibra morală intactă pare din ce în ce mai mult o misiune aproape imposibilă, comparabilă, cred eu, cu efortul celor care, înainte de ’89, au reuşit să-şi păstreze speranţele, idealurile şi coloana vertebrală. Iar dacă atunci era imposibil să faci rezistenţă colectivă, intelectualii de azi nu mai au nici o scuză, din punctul meu de vedere, pentru lipsa de solidaritate, pentru lipsa de implicare ori pentru cedarea benevolă în faţa ispitei volatile a prezentului, în dauna valorilor fundamentale. Citeste mai departe

Read Full Post »

Sursa foto: http://www.dgaspcbraila.wgz.ro/

Doamna Cimpoae este colega domnului Sculschi si conduc împreună Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila. Ieri am publicat „Scrisoarea copilului mort”, un text care, se pare, a deranjat-o pe doamna Simona, motiv pentru care s-a străduit toată dimineaţa să mă găsească la telefon, în redacţie, ca să mă anunţe că „s-a adresat instanţei”. E bine de ştiut că, de cele mai multe ori, din motive pe care nu o să le explic aici, ajung la job după ora prânzului. Într-un final, a reuşit. Cam aşa a decurs dialogul:

 

– Alo, da?

– Bună ziua, domnule Coman. Ori aţi mai scris o scrisoare de aţi venit atât de târziu la serviciu?

– Să ştiţi că nu înţeleg gluma dumneavoastră, doamnă.

– Domnule Coman, v-am sunat ca să vă spun – fiindcă aşa mi se pare corect – că m-am adresat instanţei pentru că mi-aţi adus grave prejudicii de imagine. Am avut o părere foarte bună despre dumneavoastră şi sper să am ocazia să…

– Bine, doamnă. Vă mulţumesc.

– Şi vreau să vă invit astăzi, la Ianca, la un caz, să vedeţi cum ne facem datoria

– M-aş fi bucurat dacă ne-aţi fi invitat atât de des înainte de a se întâmpla tragedia despre care am scris astăzi. Din păcate, nu pot veni acum alături de dumneavoastră. Sunt la redacţie si timpul nu îmi permite.

– Înţeleg că nu sunteţi interesat de publicarea informaţiilor pozitive legate de activitatea Direcţiei.

– Din câte ştiu, doamnă, chiar ieri, unul dintre redactorii noştri a fost alături de dumneavoastră la un caz. Articolul a apărut în ziarul de azi.

– Bine, domnule Coman. La revedere!

– O zi bună.

Acum câteva zile a murit un copil aflat în monitorizarea Direcţiei, după trei luni de TORTURĂ. Luni în care, „specialiştii” l-au căutat doar pe unde era mai multă lumină. Să zicem că n-aveau chef să ceară ajutorul presei, dar mă întreb aşa, ca prostul, de ce mama naibii nu au cerut ajutorul Poliţiei. Da… Aş avea multe de comentat. Despre tupeu, despre rezultate, despre incompetenţă, despre lipsa de tact, despre neprofesionalism. Dar mi-e lehamite. Şi scârbă. Articolul despre ceea ce a îndurat Petruş îl găsiţi AICI.

Eu aştept citaţia.

Read Full Post »

Scrisoarea copilului mort

Mă cheamă Petruş. Ba nu. M-a chemat Petruş. Petruş Stelică Smadu, iar vârsta mea s-a oprit la 3 ani şi jumătate. Ceasul a încetat atunci să bată. Inima mea a încetat atunci să bată.

Toţi cei care citiţi aceste rânduri, chiar şi tu, cel care le scrii, aţi avut vârsta mea. Aţi avut şi voi 3 ani şi de-abia dacă vă mai amintiţi câte ceva de atunci. Un miros, o îmbrăţişare, vreo zi de la grădiniţă, un zâmbet, poate chiar versurile primei poezii pe care aţi învăţat-o. Eu nu am învăţat poezii. Citeste mai departe

Read Full Post »

Esenţa stagnării

Nu mă mai miră ghiduşiile răsuflate ale clasei politice româneşti, disperată să-şi reinventeze imaginea. Aceleaşi tumbe sinistre consumate vreme de 21 de ani pe aceeaşi scenă, către care spectatorii se uită, cu nodul în stomac, fără încredere şi fără speranţă. Răgetele lui Vadim şi gesturile sale patologice au fost înlocuite de şoaptele lui Diaconescu şi nu mai au darul să aglutineze mulţimea celor fără de repere, însă felul în care poliţiştii s-au lăsat călcaţi în picioare de liderul PRM mai arată o dată câtă obedienţă curge prin venele reprezentanţilor autorităţii statului. Citeste mai departe

Read Full Post »

Older Posts »