😛 Nu-i musai, glumeam si eu.
Cînd mă certam cu maică-mea şi cînd ea îmi spunea cît s-a chinuit cu mine, că eram un boţ de carne, că sînt sînge din sîngele ei şi că nu ştiu ce sacrificii a făcut pentru mine ori alte chestii de-astea, eu îi ziceam aşa: „M-ai întrebat dacă vreau să mă nasc?” Ştiam că se oftică. Vedeam cum îi bubuie o venă pe tîmplă, se închidea în budă şi cred că plîngea. Eu mă duceam în camera mea şi dădeam drumul la muzică. Tare. Ori îmi puneam căştile pe urechi şi dădeam drumul la muzică. Tare. Cînd intra la mine, după vreo 10 minute, avea ochii injectaţi, iar gura ei se deschidea şi se închidea ca o gură de peşte rostind cuvinte pe care nu le auzeam.
*
Pivniţă? Am zis pivniţă? Am zis beci? Nooo… era mama beciurilor, era mama pivniţelor. Era metroul din Singapore plus metroul din Londra şi din toate capitalele care au metrou subteran, la un loc. Oraşul în care locuiam era străbătut de o reţea de hrube săpate de turci pe vremea cînd imperiul otoman o făcea pe jandarmul mondial. Că, auzisem pînă şi eu pe la şcoală chestia asta, oraşul fusese nu ştiu ce rahat turcesc de raia şi-şi făcuseră ăia ditamai autostrăzile în subsol de umblau cu caleştile pînă hăt, în satele din apropiere ori chiar pe sub Dunăre, pînă în Dobrogea, de îi surprindeau pe valahii care încercau să le cucerească cetatea, ieşindu-le în spate, oriunde şi-ar fi instalat tabăra şi oricît de departe de oraş.
– Oare sînt şobolani aici? m-a întrebat Max, iar eu am măturat cu lanterna împrejurimile, în timp ce ochii încercau să mi se obişnuiască cu întunericul, iar nasul cu mirosul de mucegai.
mariancoman.wordpress.com 